Imparatul mustelor de William Golding final rescris

Durerea il sfasia. Auzi niste pasi in juru-i. Gasi puterea sa mai tina ochii deschisi si sa priveasca incetosat. Niste siluete inaintau strigand. Cand persoana ce parea a fi Jack ajunse in fata lui, Ralph voia a implora mila, insa nu apuca sa- si spuna ultimele cuvinte caci, cu un ranjet mandru acoperindu- i chipul pictat Jack ii infipse cu brutalitate sulita in piept. Sangele ce- l improsca era o placere. Cel ce castigase privea mandru de reusita lui. Balta de sange sclipea in lumina soarelui si picaturi din esenta vietii pradei se scurgeau usor si lent de pe mainile conducatorului. Ceilalti ramasesera pentru o clipa uimiti de fapta liderului lor, insa ceea ce a urmat demonstrase salbaticia totala. Jack lua batul ascutit la doua capete, prinse capul dusmanului acum mort si- l infipse in par strigandu- si printr- un urlet izbanda. Toti aclamara si privira la parul infipt acum in pamant asemeni unui premiu. Poate doar Sam si Eric simteau oarecum aceasta vina, insa ea fu rapid indepartata de gandul ca oricum s- ar fi ajuns in aceasta situatie. Sub incantarea momentului nimeni nu observa cum insula era cuprinsa de foc, dar iesit parca din transa Jack ii striga pe ceilalti sa- l urmeze spre adapostul dintre stanci. Astfel luand premiul ce- l considera cel mai de pret lucru la momentul actual se asigura ca toti sunt teferi. Intr- un final focul se opri, iar baietii iesira din pestera. Nu mai ramasese nimic si atunci au realizat... nu mai aveau nicio sursa de hrana. Cu totii se uita parca dependenti de ceea ce va spune liderul, insa pentru prima oara acesta pare pierdut. Adevarul il macina, isi simte moartea, alt sfarsit nu vede. Se resemneaza si infingand in pamant parul cu capul lui Ralph din care inca se scurgea sange se aseza. Nu mai au scapare, nu a mai ramas nimic din asazisul paradis. Abia acum, aproape de sfarsit a revenit, s- a intors constiinta. Vina- l consuma pe fiecare dintre baieti . Nu mai au nimic de facut. Vazandu- l pe Jack cu tristetea-i pe chip, cu durerea ce parea ca- l arde chinuindu-l la fel cum a chinuit focul toate vietuitoarele insulei, pustii incep a varsa lacrimi amare.  
      Deodata in zare se vede o ambarcatiune. Murdar si cumva cu o speranta ce incepe sa prinda radacini in suflet, Jack face semne, face galagie. Ceilalti se opresc si il urmeaza; ambarcatiunea inainteaza spre ei. ''Suntem salvati'' isi spune pustiul Jack in gand.

Recenzie Povesteste-mi ceva de Sharon Creech

              Inca de pe coperta cartii o putem observa si descrie pe Sal ca pe o fiinta visatoare. Astfel, insusi titlul cartii sugereaza faptul ca actiunea se va desfasura pe doua fire narative, planul povestii lui Phoebe si planul calatoriei Salamancai Tree Hiddle cu bunicii sai.
    Povesteste-mi ceva de Sharon Creech se concentreaa in jurul ideii faptului ca, relatand intamplarile prietenei sale, Phoebe, Sal constientizeaza ca povestea ei nu este asa de diferita fata de cea a lui Phoebe si ca vorbind despre altcineva ajunge sa vorbeasca chiar despre ea insasi. Trecerea de la vorbitul despre Phoebe la cel despre Sal se face armonios, atat prin intermediul elementelor pe care le au in comun cele doua fete( mama care a disparut,dorinta de a substitui realitatea cu ceva ce pare mai usor de crezut, doamna Cadaver), cat si prin notiunile ce le diferentiaza pe fiecare( firea, imaginatia fiecareia)
    In calatoria cu masina impreuna cu bunicii ei, Salamanca le spune acestora timp de sase zile( aceste zile reprezinta timpul in care trebuiau sa ajunga din Ohio pana in Idaho, la mama fetitei) povestea lui Phoebe, mentionandu- le despre mama ei care a disparut, despre nebunul care s- a dovedit a fi fratele ei, despre biletele misterioase de la doamna Partridge, despre doamna Cadaver, despre jurnalele de la scoala... Ajunsa in Idaho, dorind sa o convinga pe mama ei sa se reintoarca la ea si la tatal sau, Sal descopera ca destinul mamei sale a fost altul si anume cel de a muri intr-un autobuz rasturnat peste o prapastie. Afland totodata si de moartea subita a lui Bobita, Sal se intoarce impreuna cu bunicul si tatal sau in Bybanks urmand sa tina legatura cu Ben si Phoebe.
    In opinia mea, Povesteste-mi ceva de Sharon Creech este o carte ce prezinta ideea ca prin comunicare, prin cunoasterea de persoane noi, prin prieteni reusim sa ne dezvoltam pe noi insine, caci la fel cum i s- a intamplat lui Sal si bunicilor acesteia nu putem povesti despre cineva fara a rezona cu propria persoana.

Cine sunt eu?

           ''Cine sunt eu?'', o intrebare simpla si totusi plina de diverse intelesuri.
    Eu sunt Macovei Delia- Mihaela as putea raspunde, insa intrebarea mea este ''Cine sunt?'', nu cum ma numesc. Eu sunt o fiinta  care isi  schimba culoarea preferata in fiecare an, careia ii place sa rada, sa se distreze, dar din nou nu am raspuns la intrebarea corecta. Eu sunt fiica, sora, prietena, eleva, insa acestea sunt doar statuturi ale mele. In functie de intamplari ele se pot modifica oricand. Statuturile pe care le aveam in urma cu doi ani nu coincid cu cele de acum. Acestea sunt niste simple masti cu ajutorul carora avem iluzia ca ne identificam pe noi insine. Daca nu as mai avea mastile cu ce as ramane? Cu siguranta as putea spune ca am firea, caracteristicile si trasaturile mele ca sa  ma defineasca, insa inca o data m- as abate de la intrebarea initiala, deoarece raspunsurile ar fi: orgolioasa, optimista, glumeata, copilaroasa, iar intrebarea nu este ''Cum sunt eu?'' ci ''Cine sunt eu?'' Fara toate mastile, caracteristicile, trasaturile si sentimentele mele cu ce raman? Cu o carcasa goala? Cine sunt de fapt? Sunt o persoana printre alte milioane? Sunt ceva mic si nesemnificativ ce traieste pe Pamant la fel ca ceilalti? Daca totusi nu consider ca asta ma defineste? La fel cum ''Cine sunt eu?'' e o intrebare scurta, mica si complexa poate asa sunt si eu. 
    Eu sunt amintirile mele, emotiile mele, fricile mele, caracteristicile, sentimentele, statuturile mele si totodata o fiinta mica si fragila. Eu aleg sa fiu ceea ce vreau eu sa fiu.